Ho Hac Junior Campează – Ho Hac Bucuresti

Ho Hac Junior Campează

Cum te poți bucura cel mai bine de natură? Mergi în mijlocul ei!

Așa au hotărât juniorii Ho Hac să își petreacă ultimele zile de vară: cât mai aproape de natură, la propriu! Le-am propus o ieșire la cort, într-un loc încărcat de energie pozitivă, la poalele Pietrei Craiului, și au acceptat numaidecât.

Scopul acestei expediții a fost să ne familiarizăm cu procedeul de amenajare a unei tabere și totodată a avut loc primul modul de tehnici de bază din alpinism.

Prima lecție pe care am învățat-o a fost alegerea locului potrivit pentru montarea corturilor. Ne-am împărțit pe echipe și ne-am pus pe treabă, fiecare etalându-și talentele și ingeniozitatea la fixarea cortului în pământ: am folosit de la ciocan, piatră, până la forța bocancilor de munte. Spiritul de echipă deprins la antrenamente și-a făcut simțită prezența, cei mici fiind foarte dornici să se ajute reciproc și experimentând pe pielea lor proverbul Unde-s mulți, puterea crește.

După ce ne-am montat tabăra, mulțumiți de rezultat, dar și înfometați după efortul depus, ne-am bucurat de un prânz binemeritat, la baza muntelui. Peisajul ne-a convins că acolo este locul perfect pentru focul de tabără la care ne gândim încă de dimineață, de când am pornit la drum.

Pentru că nu aveam timp de pierdut, imediat după masă ne-am strâns cu toții pentru a începe lecția de alpinism. Primul modul a cuprins mai multe aspecte:tipuri de noduri din alpinism – când, cum, unde și de ce le folosim

  • tehnici de asigurare – cele mai sigure tehnici și utilitatea lor
  • tehnici de filare
  • examen practic de verificare a cunoștințelor dobândite

Examenul a avut loc următoarea zi, într-un loc special ales pentru a simula o experiență reală pe munte. Ne bucurăm să vedem că toți practicanții și-au însușit corect informațiile primite, verificând în acest mod și capacitatea lor de adaptare la situații neprevăzute.

Seara, chiar dacă eram obosiți după toată activitatea din timpul zilei, ne-am făcut timp să stăm împreună în jurul focului de tabără, să cântăm și să ne imaginăm cum se simțeau haiducii, pe vremuri, la finalul unei zile cu multe realizări.

Următoarea zi ne-am trezit surprinși de un peisaj superb, dorindu-ne să străbatem și noi creasta impunătoare din fața noastră. În speranța că dorința noastră se va materializa într-o zi, ne-am bucurat de un mic dejun alături de un ceai fierbinte pregătit de instructorul nostru.

Ultima lecție a fost demontarea corturilor, care, surprinzător, necesită tot atâta atenție și efort ca și asamblarea lor.

Vă așteptăm alături de noi în celelalte programe de educație montană.

Tags: