Sari la conținut

ANTRENAMENTUL
PENTRU ADULȚI

La Ho Hac, vă propunem ca, printre deadline-uri, task-uri și proiecte, să ne oprim puțin și să ne acultăm corpul . Antrenamentele de la Ho Hac sunt concepute astfel încât fiecare să învețe să își depășească limitele. Noi considerăm că gradele de pe centură sunt mai puțin importante și nu repreizntă un scop în sine, de aceea, prioritatea noastră este să oferim practicanților un mediu în care se pot dezvolta, fiecare în ritmul său, cultivând astfel bucuria de a practica o artă marțială. Pe durata unui antrenament, vă veți surprinde mintea eliberându-se de problemele care până atunci nu vă dădeau pace, și la final, chiar dacă teoretic ați consumat resurse, vă veți simți mai energic decât atunci când ați ajuns.

Toți practicanții de la Ho Hac sunt familiarizați cu ieșirile în natură. Muntele a devenit, cumva, un element-cheie la nivel de club, un loc unde mulți s-au regăsit, și-au înfruntat unele dintre cele mai aprigi temeri, au dobândit încredere și speranță, și-au testat capacitatea fizică și mai ales și-au întărit psihicul. Reconectarea la natură este un prim pas și cel mai la îndemână pentru a ieși puțin câte puțin din rutină. O ieșire cu caiacul, un antrenament de Tam The în parc, un traseu ușor de munte, deși par nesemnificative printre sutele de lucruri mai importante pe care le avem de făcut zilnic, toate imprimă un sentiment de liniște și relaxare pe care orașul nu le poate oferi.

ANTRENAMENTUL
PENTRU COPII

 În ultima vreme, se confundă tot mai des Artele Marțiale cu sporturile provenite din acestea și există ideea, greșită, că scopul lor este de a promova violența.

Qwan Ki Do-ul este o Artă Marțială vietnameză cu influențe chinezești. Este greu de explicat un stil de Arte Marțiale în cateva cuvinte, mai ales că, din punctul nosrtu de vedere, nu stilul este important, ci ceea ce urmărește instructorul.

Scopul antrenamentelor la copii este să urmărim dezvoltarea fizică și psihică a practicantului pe termen lung, adaptând antrenamentele după plusurile și lipsurile acestuia. Odată cu trecerea anilor, copilul se transformă în adultul care știe să lupte pentru ceea ce își dorește, fără a încălca normele morale, să se bucure de victoriile obținute, respectând pe cei din jur, să accepte pierderile și să învețe din acestea.

Astfel, la grupa 3-6 ani se urmărește, ca prin diferite jocuri, copilul să-și constientizeze corpul, să învețe să-și coordoneze membrele și deprinderea unor mișcări de bază din Qwan Ki Do. La această categorie de vârstă nu există parte de luptă, iar tehnicile de lovire se execută doar la sac, pernă sau în aer . Un loc important în cadrul antrenamentului îl ocupă comunicarea și explicarea, prin diverse povești, a principiilor morale și motivul pentru care trebuie să le respectăm.  Antrenamentele pentru această grupă se desfășoară de două ori pe săptămână, câte 30-45 minute.           

La categoria 7-10 ani se înlocuiește treptat partea de joc cu activitățile specifice dezvoltării coordonării, mobilității, rezistenței fizice în vederea  învățării tehnicilor specifice. După ce practicantul învață să-și cunoască și să-și folosească propriul corp se face trecerea la lucrul cu partener.

După ce se stapânesc cele două etape și după minim un an de practică, se începe partea de luptă. Aceasta se desfășoară protejat cu  mănuși, tibiere și platosă fără a avea voie să se lovească la nivelul capului. Astfel copilul învață să-și învingă temerile față de necunoscut, fiind în același timp protejat. Antrenamentele se desfășoară de două ori pe săptămână și au o durată de o oră.