Adrian Păun

Am ajuns sa practic Qwan Ki Do, dintr-o intamplare. Acum, privind in urma, pot spune sigur ca a fost una fericita.

Qwan Ki Do-ul a ajuns sa reprezinte o parte din mine, este o arta care m-a invatat multe si care imi arata intotdeauna ca sunt abia la inceput. Bogatia acestei arte martiale este greu de masurat, dar tocmai acest lucru o face atragatoare. Pe langa cunostintele tehnice de lupta, atac si aparare, apreciez beneficiile castigate ca si personalitate.

Qwan Ki Do sculpteaza oameni, iti intareste vointa, iti ascute rabdarea, iti cladeste caracterul prin promovarea principiilor de baza a artelor martiale – respect, onestitate, echilibru.

Iulia Spătaru

Qwan Ki Do este o lectie continua despre disciplina, respect, ambitie, perseverenta, anduranta si autodepasire.

Qwan Ki Do-ul mi-a schimbat viata, mintea si corpul. Mi-a aratat ca a-ti depasi limitele fizice sau mentale este doar o chestiune de munca si timp. Unele dintre cele mai importante realizari din viata mea sunt legate direct de qwan ki do sau au fost influentate de abilitatile dobandite ca practicant.

Ho Hac inseamna oameni pasionati, prieteni, caldura, zambete, sustinere, munte, mare…si o mulțime de amintiri frumoase.

Loredana Aldea

Adevarul e ca nu am fost niciodata o persoana sportiva. Poate si pentru ca nu am fost indrumata spre asa ceva, dar si pentru ca sunt mai lenesa din fire.

Initial, am vrut sa merg la sala pentru putina miscare. Dar prietenul meu Florin mi-a recomandat Qwan Ki Do. A spus ca este mult mai eficient. Pe langa faptul ca fac miscare, invat si sa ma apar. Am spus ca voi merge sa vad cum e si asa am ajuns la prima ora.

Mi s-a parut atat de greu acel antrenament…nu am cuvinte. Cat am tras de mine. Ma simteam ca la armata. Desi eu nu am facut armata. Trebuia sa urmez reguli. Imi aduc aminte ca m-am dus sa beau apa nestiind ca trebuia sa cer voie. Doamne, cum s-a uitat Florin la mine. Parca comisesem o crima. Dar cand am terminat ora, mi-am dat seama ca sunt alta persoana. Eram plina de viata, optimista, energica, simteam ca in sfarsit respir. Si nu a fost doar corpul care se simtea exceptional, ci psihicul. Aveam impresia ca pot face orice. De multe ori abia plecam de acasa spre sala. Ba imi era somn sau eram obosita. Sau pur si simplu nu aveam chef. Dar ma ridicam si ma duceam. Si pot spune ca in momentul in care incepe antrenamentul toate tin de domeniul trecutului. Iar finalul este mereu acelasi. Ca la prima ora.

Aici inveti sa ai incredere in tine si realizezi ca esti de 10 ori mai puternic decat credeai. Inveti sa te accepti. Pentru mine, implinirea pe care o simt la sfarsitul fiecarei ore nu are grad de comparatie.

Duiu Onofrei

M-am oprit din practica Qwan Ki Do-ului in 1992 si m-am apucat din nou… dupa 20 de ani. ?

Acum ma intreb daca de fapt m-am oprit vreodata. Pentru ca in toti acesti ani am fost marcat de perioada in care am practicat aceasta Arta Martiala pentru prima data (1988 – 1992).

Dupa 20 de ani, l-am cunoscut pe viitorul meu intructor, Vo Su Marius Rusu. Datorita lui am reinceput sa practic  Qwan Ki Do. Iar pentru asta, acum, ii multumesc! A fost ca si cum un intructor a predat stafeta celuilalt.

Este extraordinar cum cineva (Vo Su Marius Rusu), s-a gandit si … a reusit sa faca o persoana la 40 de ani, sa practice (din nou) Qwan Ki Do si incerc inca sa-l inteleg, de unde a avut atata resursa de rabdare si consecventa. Asadar, Qwan Ki Do-ul nu are varsta. Ma simt privilegiat ca fac parte din marea familie a Qwan Ki Do. Multumesc Qwan Ki Do!

Laura Anghel

Am venit la sala, la Ho Hac din mai multe motive: în primul rând am venit pentru ca până la vârsta aia (19 ani) nu făcusem un alt tip de sport. Ai mei nu m-au dat să fac „sport” așa cum făceau alți copii. Nu volei, nu baschet, nu tenis sau dansuri și nu karate, cum era la modă. Am ajuns la sală când eram deja mare pentru că aveam nevoie de ceva al meu și pentru mine. Am vrut să îmi întrețin condiția fizică pe care o căpătasem în urma antrenamentelor pentru Academia de Poliție, să îmi îmbunătățesc reflexele și atenția pentru că îmi doream să fac și școala de șoferi și să sa învăț și elemente de auto-apărare.

Am început să merg la stagii și asta a fost încă o bilă albă și un motiv în plus să continui. Dacă până la facultate am stat pe lângă casă, a venit și momentul să vizitez alte orașe („să văd țara” ca așa e vorba). Apoi am început să mergem și la munte să facem antrenamente, dar nu la pensiune, ci echipați cu bocanci și rucsac, sus în varf de munte, cu dormit la cort și cer cu stele deasupra noastră.

Am fost și la mare…și în alte țări. Au venit și campionatele că așa învățam să gestionăm emoțiile și să dăm ce e mai bun din noi iar rezultatele au apărut și a fost minunat. Am găsit încrederea și sprijinul de care aveam nevoie. Motivele pentru care am venit prima dată la sală au rămas și la ele s-au adăugat periodic altele. Acum, când mă gândesc la Ho Hac și la sală, mă gândesc la familie și la febră musculară. La mirosul specific unei săli de sport, la mers dis de dimineață sau noaptea târziu cu mașina ca să ajungem la stagii, la munte și libertate, la mese întinse cu colegii și la multe momente cu râs, la grija față de colegi și la munca împreună.

Willy Bichescu

La mine este complicat. nu are legatura cu lupta, provocare de a face fata situatiilor neplacute. Cred ca QKD nu înseamnă asta, cred că mă ajuta să-mi fac organismul sa raspunda mai bine la orice, dar mai presus de orice eu cred ca prezenta mea nu se datoreaza sportului ci grupului. Clubul aduna oameni faini cu care poți face orice activitate cu plăcere. Am reusit sa trec de bariera de parinte de copil care face QKD și am mers impreuna in natura și mi s-a parut ca fac o familie extraordinara cu voi. Pentru acest lucru am simtit ca vreau sa merg oricand cu voi atat in sala catr si in natura. Este un grup cu oameni deosebit si asta este mai presus de orice. Nu invatam lucruri rele nu ne influentam in directii gresite. Grupul de oameni in care esti te defineste.  cand esti inconjurat de un grup de oameni cu activitati curate si inalte inveti cum sa cresti si tu…